Nu ai niciun produs în coș.
Cum sa mananci sanatos la birou
17 iun.
Îți petreci cam tot timpul la birou și mănânci mereu pe grabă sau, în cel mai rău caz, îți iei ceva de la automatul de snacks-uri? Vrei să slăbești, dar mereu dai vina pe lipsa timpului sau pe programul haotic pe care îl ai la birou? Te credem, dar cu un pic de voință, ai putea să mănânci sănătos, chiar dacă stai mai mult de 8 ore la birou.
Farm. Dr. Anca Pop ne va oferi în acest articolî câteva sfaturi utile și la îndemâna oricui pentru a reuși să avem un stil de viață sănătos la birou și, în același timp, să fim mai productivi și mai energic.
- Dormi cel puțin 8 ore pe noapte– Asta ar putea suna puțin deplasat într-un articol despre mâncatul sănătos la birou, dar nu este așa! Atunci când ești odihnit, ai făcut deja un prim pas pentru a mânca sănătos deoarece organismul tău nu mai simte nevoia să consume multe alimente sau cafea pentru a-și crește nivelul de energie.
- Nu sări peste micul dejun– Persoanele care nu sar peste micul dejun au tendința de a mânca mai puțin pe parcursul zilei. Este indicat ca micul dejun să fie cât mai bogat în proteine.
- Ia-ți mâncare de acasă la birou– Știu că nu ai timp, dar mâncarea pentru birou nu trebuie să fie ceva complicat. E de ajuns să-ți iei câteva roșii, o salată și un ton sau un ou fiert. Și ca să eviți să mănânci ceva de la automatul de snacks-uri, poți să încerci să-ți iei cu tine un iaurt și niște fructe.
- Fii pregătit pentru serile peste program de la birou– Când știi că o să ai o zi agitată și o să stai peste program la birou, nu aștepta să mănânci după ora 21, atunci când ajungi acasă. În aceste situații, mai ales dacă ai un frigider la muncă, este indicată să-ți iei mâncare sănătoasă de acasă.
- Nu te grăbi atunci când mănânci– Este indicat să nu-ți mănânci prânzul în fața laptop-ului și să nu mănânci în grabă. Mâncând mai încet, creierul și stomacul au timp să se sincronizeze, iar senzația de sațietate intervine mai rapid.
- Organismul tău trebuie să fie mereu hidratat– Bea cel puțin 2 l de apă pe zi. Apa te va ajuta să gândești și să te concentrezi mai bine și un studiu recent arată că persoanele care beau 2 pahare cu apă înainte să ia masa, consumă alimente mai slab calorice- cam cu 90 de calorii mai puţin decât în mod normal.
- Bea cafea doar dimineața– Dacă bei prea multă cafea pe tot parcursul zilei, o să-ți fie mult mai greu să dormi corespunzător noaptea. De aceea, dacă te simți lipsit de energie sau ești somnoros la prânz, în loc de cafea, e mai bine să consumi un fruct sau un suc de fructe bogat în vitamina C.
- Încearcă spirulina – Spirulina este unul dintre cele mai complexe suplimente alimentare ce are numeroase proprietăți și beneficii ce nici nu ți le-ai imaginat până acum. Spirulina reduce pofta de mâncare, este un puternic antioxidant, ajută la eliminarea toxinelor din sânge și la întărirea sistemului imunitar, iar datorită aportului mare de vitamine și minerale pe care îl conține, este foarte bună pentru persoanele care țin diete vegetariene sau suferă de anemie.
Urmând cele 8 sfaturi de mai sus, cu siguranță o să observați că o să va fie mult mai ușor să mâncați sănătos la birou. Voi ce alte sfaturi ați mai recomanda?